Dumplin’ – Julie Murphy

Știu mai bine decât aș fi vrut ce înseamnă să fii o Dumplin‘. Am început să mă simt ca una în clasa a unsprezecea când am dat uitării mersul la sală și dietele imposibile cu care nu mă puteam acomoda, fiindcă în mintea mea eram inaceptabilă din perspectiva societații. Spre binele meu am înțeles că o viață sănatoasă nu implică doar măsura S la haine. Nu cred că am găsit nicio carte cu care să mă identific mai bine din acest punct de vedere cum am pățit-o cu Dumplin’.

Toată lumea are defectul acela care nu ne lasă în unele zile să ieșim din casă, care ne face să spargem o grămadă de bani pe tratamente de înfrumusețare și de care dacă am putea să scăpăm, ne-am da pentru asta primul născut. Exagerez puțin, dar înțelegeți cu siguranță la ce mă refer. Poate sunt sprâncenele pe care care le-ai pensat prea tare în generală fiindcă era cool și acum nu mai cresc oricâte uleiuri cu proprietăți miraculoase ți-ai pune pe față, poate sunt urmele de acnee fiindcă pubertatea nu știe să ierte, în cele mai multe cazuri, din păcate, sunt șoldurile care te opresc să îți porți blugii preferați și cartofii de la McDonald’s după care suspini în continuu.

Am fost învățați de-a lungul vremii de media, de prietenii părinților, de oricine nu are nicio legătură cu noi, că țelul către perfecțiunea fizică ar trebui să fie cel mai important în viață, într-o societate modernă, mai ales pentru o fată de 16 ani, cum este și Willowdean. Dar lucru care îi șochează pe cei mai mulți este că există și oameni, care chiar dacă sunt departe de ideal, se simt extraordinar de bine în pielea lor și nu au nevoie să fie retușați, să li se spună ce să îmbrace și cum să se poarte, fiindcă își cunosc prea bine atuurile și știu cum să și le pună în valoare. Cum este, din nou, cazul lui Will. Personal, am devorat cartea asta din scoarță în scoarță și nu am găsit nici măcar un lucru care să nu mi se pară veridic sau aplicabil. 

Will e plinuță. Și știe asta. Nu e nevoie ca mama ei, fostă regină a frumuseții să îi spună direct, pentru că emisiunile despre transformări miraculoase și mâncarea sănatoasă nu lipsesc din rutina lor. Are un loc de muncă decent și își vede de școală, alături de prietena ei cea mai bună Ellen de care nu se desparte niciodată. Mai bagă câte un snikers pe ascuns și nu îi e teamă să le întoarcă vorbele răutacioșilor de la școală sau să îi apere pe cei batjocoriți. De ce ar avea nevoie să schimbe ceva ce se pliază exact pe nevoile sale? 

Lucrurile încep să devină șubrede când începe o idilă greu de crezut cu domnul „fund de piersică” sau mai simplu Bo. Fiindcă Bo e atletic și merge la singura școală particulară din oraș, și ea este destul de sigură că nu s-ar uita niciodată la ea cu seriozitate. Cât de mult se poate însela un om! Will devine conștientă de cât de diferite sunt lumile lor și pentru prima dată în viață să teme să meargă mai departe. 

Cartea este un întreg carusel de emoții, și sunt atât de multe lucruri de spus despre ea că nu m-aș mai opri până mâine dimineață. Defectele, sub orice formă a lor, apar la toată lumea, fie că e vorba de încăpățânare sau o dantură proastă. Și este grozav să vezi cum, deși toată lumea face un mare tam-tam din ele, sunt de fapt nimicuri pe care n-ar trebui să ne irosim atenția în viață. 

Cred cu tărie că nu veți găsi o carte mai potrivită pentru adolescenți, care tratează un subiect atât de delicat pentru ei, cu atâta tenacitate, amuzament și realism. Mi-aș fi dorit să îmi spună cineva mult mai înainte că sunt exact cum trebuie și că nu e nevoie să schimb nimic la mine pentru a fi fericită. Ma bucur că la fel ca Will am înțeles asta pe cont propriu, puțin mai târziu, dar zic eu, suficient de devreme. 

Coperta e absolut perfectă, iar eu i-am dat cărții 4,5 steluțe. Vreau să le mulțumesc de asemenea celor de la editura Epica, nu numai pentru că au tradus o asemenea minunăție, dar și pentru că mi-au oferit-o pentru recenzie. 

Vă pup și abia aștept să văd ce gânduri aveți despre ea. 😘

Anunțuri

Hopeless. Fără speranță – Colleen Hoover

Nu este niciun secret faptul că Hoover este scriitoarea mea favorită de young adult și new adult, pentru că scrierile ei nu m-au dezamăgit niciodată și mereu am avut o lecție de învățat de la ea. Hopeless a fost primul roman NA cu care am avut deosebita plăcere de a mă delecta și a fost cartea care mi-a fructificat la maxim pasiunea pentru citit. Pe atunci nu aveam blogul și n-am avut cu cine să îmi împart părerea, dar se fac 3 ani de când am citit-o pentru prima dată, iar Editura Epica mi-a oferit șansa să mă bucur din nou de povestea lui Sky și a lui Dean, așa că am decis că este un moment bun să vă spun și vouă cât de mult mi-a plăcut.

Dacă a existat vreodată o carte care să izbească mai tare cu mine de un perete decât a făcut-o Hopeless, atunci cu siguranță n-am descoperit-o încă. Desigur, să vă spun în jurul a ce se învârte totul ar strica farmecul, așa că, precum fac de obicei, ating doar câteva puncte și vă asigur că e de preferabil să descoperiți voi mai departe.

Sky nu este atrasă de nimeni. Sky nu se deranjează să se bage în seamă cu ceilalți. Pe Sky nu o afectează bilețelele cu mesaje urâte lăsate pe dulapul ei de la școală de colegii răutăcioși. Fiindcă Sky nu simte nimic. Este impresionant să îți dai seama cât de ușor ajungem, chiar și noi, să punem o persoană într-o anumită categorie și cât de furați ne lăsăm de aparențe. Mintea umană este, cu siguranță, un loc foarte ciudat.

Dean Holder este persoana de care părinții te avertizează să te ferești. În ochii tuturor el este un proscris, o fire nemiloasă, fără speranță că se poate întoarce pe calea cea bună. Și cum ar putea arăta ei împreună? Vă spun eu, de-a dreptul perfect.

Prima lor întâlnire a fost ușor înspăimântătoare, pentru mine, și dacă aș fi fost în situația lui Sky aș fi fugit mâncând pământul. Gândurile lui Dean însă, sunt tulburi, vânate de fantome ale trecutului și deși el nu face, fizic vorbind, niciun pas în direcția greșită, Sky tot înțelege că nu-i o idee bună să fie în apropierea sa. Dar cine dă doi bani pe ceea ce trebuie, când poți să faci ceea ce te îndeamnă inima?

Prima parte a cărții mi s-a părut executată ca la carte, încărcați de sinceritate Sky și Dean pornesc împreună pe calea iertării și înțelegerii mutuale. Descoperă unul în celălalt o oglindă de defecte și calități, care se completează perfect una pe cealaltă. Aflăm de poveștile lor din trecut și cum au fost aduși față în față de ceea ce eu pot să cred că doar destin se poate numi.

Orice ați crede de la început despre anumite părți, vă înșelați. Totul este creat ca un puzzle perfect care se îmbină abia în ultimele pagini ale cărții. Suspansul este o calitate a lui Hoover care pe mine ca cititor m-a cucerit total.

Dacă am ceva de reproșat lecturii este faptul că s-a terminat. Nu vreau să pun cuvinte mari în această pagină, dar vreau să vă îndemn cu toată puterea mea să citiți această carte fiindcă o să vă fie imposibil să nu vă îndrăgostiți de ea.

Mulțumesc Editurii Epica care mi-a oferit și două exemplare în plus pe care le-am oferit cititorilor într-un concurs pe pagina de Facebook și sunt curioasă (dacă ați citit) ce părere v-a lăsat Hopeless.

Eu i-am dat 5 steluțe din 5 și aștept cu nerăbdare următoarele traduceri ale autoarei. ♥

 

  

 

 

 

 

 

 

Flower – Elizabeth Craft & Shea Olsen

Nu cred că am avut ocazia să mai citesc până acum (cel puțin nu îmi amintesc în momentul acesta) o carte scrisă în colaborare şi în care ideile autorilor să se plieze atât de bine între ele. Flower nu numai că a fost o surpriză extraordinar de plăcută, dar m-a scos dintr-un reading slump lung cât o zi de post.

V-am mai spus că Epica este una dintre editurile mele favorite? Ei, dacă n-am menționat de cel puțin 10 ori lucrul ăsta în ultimele mele postări atunci să îmi fie ruşine. Încerc din răsputeri să nu plec cu nicio aşteptare când mă apuc de o carte şi m-am bucurat enorm de faptul că Flower s-a numărat printre lecturile despre care n-am avut altă informație în afară de titlu şi scurta descriere de pe site.

Charlotte este o tipă adorabilă; lucrează într-un magazin de flori, învață din răsputeri, ca să nu calce pe urmele mamei sale şi este mereu condusă de vocea rațiunii. Ocupată mereu cu munca şi orele suplimentare de la şcoală, la care adăugăm faptul ca evită cu meticulozitate orice interacțiune cu băieții, viața ei personală este egală cu 0. Dar lucrurile iau o turnură mai puțin aşteptată când se trezeşte într-o seară în magazin, cu puțin înaintea închiderii cu mai puțin sfiosul Tate. 

Impresionat de lipsa ei de interes față de el, Tate ajunge să întoarcă moneda în favoarea lui prin inteligența de care da dovadă, cand o face pe Charlotte să fie ea care aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu el. Faptul că o tratează cu respect, dar în cele din urmă ajunge s-o lase cu ochii în soare, într-un mod relativ pozitiv, m-a amuzat şi mi-a dat tot felul de reacții idioate, în care am râs şi am implorat eu însămi ca el să apară mai des în peisaj.

Încet, încet, deşi obişnuită sa îşi impună tot felul de restricții, Charlotte ajunge să cadă în mrejele lui şi să accepte o întâlnire cu el. Precum probabil deja v-ați dat seama, niciodată lucrurile nu sunt aşa cum par, iar sub învelişul misterios Tate este este o persoană foarte dulce. Dar din păcate are şi el demonii lui.

Am ajuns la un momentdat să fiu de părere că sunt nişte probleme psihice acolo la mijoc, să îmi fie cu iertare, n-a fost deloc aşa.

Au fost o mulțime de situații în care mi-am pus mâinile în cap şi îmi venea să intru în carte şi să ii dau şi pe ei, deasemenea, cap în cap. Pentru că nu mi s-a parut corect să îmi dea speranțe şi să mi le frângă aşa de uşor. Încăpățânarea lui Charlotte şi modul în care Tate o atrăgea doar ca s-o respingă fără niciun motiv aparent m-au bulversat de-a dreptul.

Vă asigur că nu ştiu cum s-au jucat atât de bine cu psihologia personajelor, dar autoarele au reuşit să ma convingă de faptul că am în față două persoane reale, cu probleme reale, cu o iubire reală care îi uneşte şi eventual îi aduce din nou şi din nou împreună.

Atmosfera este foarte „light” în carte, se citeşte uşor, deşi cele 300 de pagini m-au intimidat puțin la inceput. Ştiu că pare multa informație dar vă asigur că nu aveți aici nici 30% din tot ce se întâmplă.

Dacă ar fi să vă dau un exemplu aş spune că Flower seamănă în anumite aspecte cu Distanța dintre noi de Kasie West şi Love & Gelato a lui Jenna Evans Welch, care mi-au plăcut la fel de mult şi care sunt lecturi extraordinar de potrivite cu perioada aceasta de vară. Recomandarea mea? Luați-vă o limonada rece şi savurați această lectura cât mai repede posibil. O să vă îndrăgostiți de aventurile celor doi în Los Angeles, fuga de acasă pe furiş până în New York şi o plimbare de revenire până în frumoasa Italie.

Clar pentru mine a fost o lectură de 5 floricele 🌸🌸🌸🌸🌸.

Și mă întunec – Kiersten White

 

M-am gândit îndelung cum aș putea să încep această recenzie, nu pentru că mi-am ieșit din mână ci pentru că sunt atâtea sentimente care mă străbat încât nu știu cum să mă organizez. Mintea mea e în delir și inima mea în extaz.

Kiersten White m-a vrăjit cu îndemânarea ei scriitoricească. Lada Drăculea este un personaj incomparabil în literatura contemporană și nu se apropie de nimic din ce mi-a fost dat să citesc până acum. Desigur că ați auzit cu toții de Vlad Țepeș, ei bine, imaginați-vă că o ipostază feminină a acestuia este de 10 ori mai aprinsă, de 10 mai iscusită și de un milion de ori mai adorabilă.

Steaua ei norocoasă a apus în momentul în care a văzut lumina zilei, percepând ideea de a fi fată, un blestem. De mică Lada a fost sortită să lupte, la propriu, cu dinții pentru a se face respectată, în comparație cu fratele ei Radu, o ființă sensibilă și drăgălașă care m-a cucerit, şi cucereşte pe toată lumea fără să fie nici pe departe demnă de milă. Cei doi cresc împreună, dar oarecum separat, la Târgoviște cetatea de unde Vlad Drăculea conduce, sau cel puțin așa pare, întreaga Valahie. Cu un tată mereu ocupat, care nu se interesează de educația sau bunăstarea lor, o mamă mai tot timpul absentă, chiar și când este la fața locului și un frate prea fragil pentru lumea ce îl înconjoară, Lada înțelege de la o vârstă fragedă că este de datoria ei să preia frâiele și să conducă. Cruzimea, curajul nebunesc și disprețul sunt adjective care pălesc în comparație cu firea ei adevărată.

„Lada zâmbi și clătină din cap. Preceptorul îl lovi iar pe Radu.
Continuă să zâmbească, să își țină mâinile împreunate în poală, să-și păstreze cumpătul. Controlul însemna putere. Nimeni nu avea s-o facă să și-l piardă. Și, într-un final, preceptorul avea să își dea seama că ea o să-l lase să-l lovească pe Radu iar și iar și iar.

Și abia atunci Radu avea să fie în siguranță.”

Radu nu înțelege motivele asprimii Ladei, nu pune în balanță faptul că scopul scuză mijloacele și scopul ei este să lupte pentru ce-i al ei cu orice preț. Chiar și pentru el. Nici măcar eu n-am făcut asta la început, recunosc, dar pe parcursul lecturii am rămas surprinsă de cât de bine se îmbină ițele poveștii și cum totul capătă un sens mult mai profund.

De parcă faptul că nu sunt tratați aşa cum trebuie nu e de ajuns, cei doi ajung să fie oferiți ca şi garanție de propriul tată conducătorului imperiului otoman, Murad, care devine responsabil de creşterea şi educația lor, atunci cand Valahia este sub amenințare ungurească, moment în care imaginea perfect lustruită a Ladei despre tatăl său se sparge.

Netrebnicia Ladei nu poate fi stăpânită de niciun conducător, iernicer sau preceptor şi de niciun alt bărbat în general, întrucât ea refuză să se opună, considerându-i pe toți egali sau chiar inferiori. Luptele ei interioare nu rezonează şi în plan extern, pentru că ea ştie prețul pe care îl are conştiinciozitatea şi îl foloseşte doar în interes propriu.

Am fost extrem de încântată de apariția unui personaj, de transparența căruia am fost păcălită la început, care pune atât sarea cât şi piperul în toată povestea. Este vorba desigur despre Mehmed, cel de-al treilea fiu al sultanului. Circumstanțele în care cei doi se întâlnesc nu îi sunt favorabile Ladei, dar asta nu o opreşte să îl trateze în stilul caracteristic.

De-a lungul poveştii îi vedem pe cei trei, Lada, Radu şi Mehmed, crescând, învățând şi dezvoltându-se împreună. Relațiile dintre ei se complică, iar crize apar atunci când Mehmed află ca urmează să moşteneasca tronul Impreriului Otoman odată cu retragerea tatălui sau de pe tron. Lada ştie ce implică acest lucru, iar când viața prietenului său este pusă în pericol, ştie că ar face orice ca să îl protejeze, la fel cum ar face şi pentru fratele său.

„- Totuși fratele tău… Oamenii și-ar smulge inimile din piept pentru a crea un loc pentru el. Nu va fi niciodată nevoit să își murdărească mâinile. Huma își întinse mâinile alături de ale Ladei și zâmbi. Însă mâinile pătate de sânge sunt mâini care fac ce trebuie să fie făcut, spuse.”

Deciziie ei sunt tot timpul raționale, luate în cunoştință de cauză şi, deloc surprinzător, foarte folositoare. Desigur că, deşi îşi doreşte cu tot dinadinsul ca asta sa nu se întâmple, inima Ladei se face conştientă de cât de uşor devine influențată de prezența unui anumit moştenitor în jurul său.

Relația dintre Lada și Mehmed a fost un dans înflăcărat între doi vulturi. Îmi plac enorm toate tachinările lor, planurile ascunse pe care iscodesc şi cu câtă forță luptă ea luptă sa se țină departe de el, ceea ce îi aduce inevitabil mai aproape unul de celălalt.

Am rămas în ape învolburate la sfârşitul primului volum şi vă spun cu toată sinceritatea că este una dintre cele mai uimitoare cărți pe care am apucat să le citesc de când mă ştiu. Un mare rând de aplauze pentru scriitoare şi mii de mulțumiri editurii Leda care, la fel ca întotdeauna, face o treabă excelentă. I-am dat fără doar și poate 5 steluțe pe Goodreads și aștept volumul 2 cu sufletul la gură ♥

Te doresc – Jennifer L. Armentrout (J. Lynn)

Să vă dau… să nu vă dau spoilere?

Am impresia că orice aş spune ar putea fi o parte importantă, aşa că încerc precum în majoritatea recenziilor să vă dau detalii fără să stric farmecul poveștii. Te doresc este prima carte pe care am citit-o în 2017 şi pot spune că am început anul destul de frumos alături de ea.

Teresa Hamilton e unul dintre cele mai drăguțe și mai puternice personaje pe care l-am întâlnit într-un roman YA. Are o grămadă de lucruri care ii atârnă pe umeri şi totuşi cumva, reuşeşte să le facă față cu brio.

Nu e nici pe departe mulțumită de colegiul la care a ajuns, din cauza accidentului nefericit în care şi-a sucit genunchiul şi din pricina căruia nu mai poate merge la şcoala de balet la care şi-a dorit să ajungă. Trebuie totuşi să se împace cu ideea, pentru că viața se întâmplă şi uneori întâmpinăm lucruri pe care nu le putem controla.

Ştia că e inevitabil să nu se întâlnească cu el, dar Jase Winstead nu se lasă prea mult aşteptat să apară în peisaj şi asta o cam zguduie din temelii pe Teresa. Amândoi ştiu că e nevoie să pună un zid între ei (poate chiar Marele Zid Chinezesc, dacă e să mă întrebați pe mine) fiindcă Jase e prietenul cel mai bun al fratelui ei şi n-ar putea să îşi permită să îi facă vraişte în viaţă, după ce ea încă îşi revine din relația eşuată pe care a avut-o şi dezamăgirea cauzată de colegiu.

Dar cine dă doi bani pe reguli? 

Jase şi Teresa sunt ca doi magneți la poli opuşi care se atrag chiar şi de la mare depărtare. Faptul că au avut parte de o mică escapadă în trecut nu îndulceşte cu nimic situația. Cred că puteam să tai tensiunea cu cuțitul în timp ce răsfoiam paginile şi chicoteam la fiecare replică acidă sau comentariu hilar. Jase face lucruri care nu îl caracterizează pentru Tess. Tess vede schimbarea din el şi când totul pare aproape perfect, lucrurile se năruie. Şi o iau de la început.

J. Lynn croşetează o poveste în stilul ei caracteristic, cu momente în care îți vine să te usuci de plâns şi momente în care râzi atât de tare încât ai impresia că te spargi… sau aşa a fost doar la mine? Am adorat primul volum al seriei când l-am citit anul trecut şi deşi acesta nu mi s-a părut la acelaşi nivel tot mi-a plăcut.

I-am dat 4 steluţe din 5 pe Goodreads şi v-o recomand cu mare drag.

img_20161118_102558

img_20170102_113901_439

img_20161010_142951

O minciună nevinovată – K.A. Tucker

Instagramul meu mi-e martor cât de mult o iubesc pe K.A. Tucker. Are un fel lejer şi aparte de a contura poveşti, de-a crea personaje şi de a sensibiliza şi cele mai reci inimi.

Când am citit Zece respirații scurte, după nici primele 20 de pagini am ştiut că o să îmi placă. Din nefericire cu O minciună nevinovată lucrurile au stat un pic diferit.

Mi-o aminteam bine pe Livie Cleary din primul volum al seriei. Mi-a plăcut enorm de ea, pentru că este exact genul meu de persoană, tăcută şi liniştită, care nu face prea mult zgomot şi care pune şcoala înainte de toate. Bine, e puţin cam prea strictă cu sine, dar lucrurile se schimbă vertiginos în volumul doi. Livie a ajuns la Princeton – locul unde părinţii ei se aşteptau s-o vadă, locul unde şi-a dorit să ajungă de când împlinise 8 ani, locul perfect pentru copiii ca ea.

Dar oare să fi făcut alegerea corectă?

Kacey vrea cu tot dinadinsul să o scoată din bula ei de perfecţiune, aşa că înainte să înceapă cu adevărat cursurile, sora ei mai mare o duce pe Livie la o petrecere studenţească, în afara campusului. O simplă petrecere care schimbă tot ce am ştiut vreodată despre Livie, de fapt, schimbă tot ce Livie a ştiut vreodată despre ea. Mi-a plăcut enorm prima parte a petrecerii, unde sărutată pe nepusă masă de un necunoscut Livie îi răspunde cu un pumn în faţă.

„-Al naibii croşeu pentru cineva atât de… 
Îşi lasă o mână în jos mai aproape de braţul meu. Simt un deget alunecând pe bicepsul meu. 
– Femeie.” 

Ashton Henley e numele lui şi trebuie să recunosc că l-am urât la început. Nu era arogant de genul – mi-ar plăcea să îl tăvălesc în aşternuturile mele – ci era un fel de mi-ar plăcea să îl strangulez şi să privesc cum viaţa îi părăseşte corpul. Uh… nu vreau să par sadică, dar chiar l-am detestat. Însă de acolo şi până la a se dezlănţui ca un animal al petrecerii mai e doar un pas pentru Livie. Dimineaţa o găseşte aproape dezbrăcată şi fără vreo amintire din noaptea precedentă, dar cu recunoaşterea tuturor celor din campus şi distrugerea imaginii ei de „fată perfectă”.

Problema cea mai mare pe care am avut-o cu cartea şi motivul pentru care am continuat să o compar cu prima, a fost faptul că evenimentele sunt foarte confuze. Poate am fost eu neatentă, sau nu ştiu, dar mi-a fost greu să mă prind din prima că Ashton e personajul principal masculin şi nu Connor. Şi da, e un triunghi amoros acolo care m-a tot călcat pe bătături.

Un lucru care mi-a plăcut foarte mult, depărtându-ne de relaţia amoroasă dintre cei doi, a fost doctorul Stanley care prin metodele lui deloc ortodoxe şi complet amuzante, încearcă să descopere ce o împiedică pe Livie să vrea să facă greşeli, în adevăratul sens al cuvântului. Ne lovim şi de câteva lucruri legate de familia ei, despre promisiuni încălcate şi despre acceptare.

Trecând de jumătatea cărţii lucrurile, recunosc, au început să se mai aşeze şi m-am obişnuit cu personajele, cu rolurile şi acţiunile lor şi am putut să mă bucur mai mult de lectură. Ashton a început să fie mai prezent, să fie mai drăguţ, dar relaţia dintre el şi Livie a fost tot pe culmile dramei, pentru că mai multe secrete din viaţa lui sunt aduse la suprafaţă – puncte în plus pentru ele.

Pe măsură ce mă apropiam de final am fost tot mai tristă gândindu-mă că povestea se termină şi nu înţelegeam de ce, doar nu îmi plăcuse atât de mult! Fuseseră momente pe care le-am adorat cu ardoare şi momente care mi-ar fi plăcut să nu fie deloc acolo. Dar cum am spus în început, n-a fost tocmai o stare de armonie şi din cauza asta au venit confuzia şi, oarecum, neplăcerea mea.

I-am dat 3,5/5 şi mă gândesc serios să recitesc cartea ca să fiu sigură că n-a fost cartea de vină, ci eu.

Eu v-o recomand oricum, pentru că o să vă ţină în priză şi sunt sigură că o să o îndrăgiţi.

 
 

 Kisses, xo 😚

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sabriel – Garth Nix

Ăăă…

Okay să ne calmăm puțin, deşi se prea poate să fi dat peste una dintre cele mai TARI cărți din istoria cărților fantasy pe care le-am citit vreodată.

Scuze, nu mă pot abține, cartea asta pur şi simplu m-a hipnotizat. În primul rând vreau să luaţi în considerare faptul că această minunăţie literară a luat naştere cu doi înaintea mea, în anul 1995, şi am fost impresionată de faptul că o carte relativ „bătrână” încă fascinează şi bate la propriu multe cărţi apărute în perioada contemporană.

Cartea urmăreşte aventurile eroinei, personaj eponim, de-a lungul călătoriei sale de regăsire a tatălui Abhorsen, un necromant foarte puternic care a fost dat dispărut, iar lumea în care Sabriel trăieşte este pusă în pericol. O mulțime de creaturi venite din lumea Morților amenință să atace şi să doboarea lumea celor aflați în Viață şi este de datoria lui Sabriel să împiedice acest lucru. 

Lucrarea este un bildungsroman şi nu pot să nu remarc calitățile autorului de a creiona un personaj feminin realist, puternic şi foarte curajos. Sincer vorbind, se simte că nu există influența feminismului exagerat din zilele noastre, iar deşi Sabriel face greşeli, nu există nimic care să nu poată fi reparat sau care s-o împiedice. Ce ştie să facă pune in practică, pentru ce nu, primeşte ajutor. Este mai mereu însoțită si de Mogget, un motan pe cât de drăguț şi de atotştiutor, pe atât de periculos, inclusiv pentru ea. 

Prima jumătate a cărții mi se pare că evoluează puțin mai greu decât aş prefera, dar apar pe parcurs o mulțime de personaje care fluidizează acțiunea. Unul dintre ele, pe care trebuie neapărat să îl mentionez este Touchstone. 

Touchstone este readus la viață de Sabriel cu ajutorul puterilor sale de necromantă şi o va ajuta în călatoria sa, mai ales pe plan emoțional. Aş considera că e greu să treci prin atâtea nenorociri fără ca cineva să îți spună o vorbă bună. Deşi la început am crezut că Touchstone va fi personajul acela de umplutură, care o să moară la nevoie, am fost plăcut surprinsă să aflu că nu e aşa. PS: în imaginația mea e şi fooaaarte drăguț. Tânărul este mai puternic decât lasă să se vadă, iar respectul şi atitudinea lui față de îndrăzneața Sabriel mi-au topit inima. 

Probabil că o să găsiți interesant amalgamul de nume ciudate sau greu de pronunțat, dar vă veți obişnui. 

Dacă ar fi să aleg o parte preferată din carte, aceea ar fi cu siguranță finalul. Țin să menționez că am trăit cu sentimentul că la orice pas Sabriel o să dea greş şi cineva o să moară. Nu vă spun dacă m-am înşelat sau nu pentru că asta trebuie să descoperiți singuri. 

Ce pot să va spun însă este că sunt înnebunită după cartea asta şi abia aştept sa citesc volumul doi. 

 

I-am dat 5 steluțe pe Goodreads, pentru că m-aş fi condamnat singură dacă n-o făceam. 

Cartea face parte din trilogia Vechiul regat apărută la editura Rao. Primul volum are aproape 400 de pagini şi partea cea mai tare e că toate coperțile sunt cartonate ❤

Kisses, xo.