Și mă întunec – Kiersten White

 

M-am gândit îndelung cum aș putea să încep această recenzie, nu pentru că mi-am ieșit din mână ci pentru că sunt atâtea sentimente care mă străbat încât nu știu cum să mă organizez. Mintea mea e în delir și inima mea în extaz.

Kiersten White m-a vrăjit cu îndemânarea ei scriitoricească. Lada Drăculea este un personaj incomparabil în literatura contemporană și nu se apropie de nimic din ce mi-a fost dat să citesc până acum. Desigur că ați auzit cu toții de Vlad Țepeș, ei bine, imaginați-vă că o ipostază feminină a acestuia este de 10 ori mai aprinsă, de 10 mai iscusită și de un milion de ori mai adorabilă.

Steaua ei norocoasă a apus în momentul în care a văzut lumina zilei, percepând ideea de a fi fată, un blestem. De mică Lada a fost sortită să lupte, la propriu, cu dinții pentru a se face respectată, în comparație cu fratele ei Radu, o ființă sensibilă și drăgălașă care m-a cucerit, şi cucereşte pe toată lumea fără să fie nici pe departe demnă de milă. Cei doi cresc împreună, dar oarecum separat, la Târgoviște cetatea de unde Vlad Drăculea conduce, sau cel puțin așa pare, întreaga Valahie. Cu un tată mereu ocupat, care nu se interesează de educația sau bunăstarea lor, o mamă mai tot timpul absentă, chiar și când este la fața locului și un frate prea fragil pentru lumea ce îl înconjoară, Lada înțelege de la o vârstă fragedă că este de datoria ei să preia frâiele și să conducă. Cruzimea, curajul nebunesc și disprețul sunt adjective care pălesc în comparație cu firea ei adevărată.

„Lada zâmbi și clătină din cap. Preceptorul îl lovi iar pe Radu.
Continuă să zâmbească, să își țină mâinile împreunate în poală, să-și păstreze cumpătul. Controlul însemna putere. Nimeni nu avea s-o facă să și-l piardă. Și, într-un final, preceptorul avea să își dea seama că ea o să-l lase să-l lovească pe Radu iar și iar și iar.

Și abia atunci Radu avea să fie în siguranță.”

Radu nu înțelege motivele asprimii Ladei, nu pune în balanță faptul că scopul scuză mijloacele și scopul ei este să lupte pentru ce-i al ei cu orice preț. Chiar și pentru el. Nici măcar eu n-am făcut asta la început, recunosc, dar pe parcursul lecturii am rămas surprinsă de cât de bine se îmbină ițele poveștii și cum totul capătă un sens mult mai profund.

De parcă faptul că nu sunt tratați aşa cum trebuie nu e de ajuns, cei doi ajung să fie oferiți ca şi garanție de propriul tată conducătorului imperiului otoman, Murad, care devine responsabil de creşterea şi educația lor, atunci cand Valahia este sub amenințare ungurească, moment în care imaginea perfect lustruită a Ladei despre tatăl său se sparge.

Netrebnicia Ladei nu poate fi stăpânită de niciun conducător, iernicer sau preceptor şi de niciun alt bărbat în general, întrucât ea refuză să se opună, considerându-i pe toți egali sau chiar inferiori. Luptele ei interioare nu rezonează şi în plan extern, pentru că ea ştie prețul pe care îl are conştiinciozitatea şi îl foloseşte doar în interes propriu.

Am fost extrem de încântată de apariția unui personaj, de transparența căruia am fost păcălită la început, care pune atât sarea cât şi piperul în toată povestea. Este vorba desigur despre Mehmed, cel de-al treilea fiu al sultanului. Circumstanțele în care cei doi se întâlnesc nu îi sunt favorabile Ladei, dar asta nu o opreşte să îl trateze în stilul caracteristic.

De-a lungul poveştii îi vedem pe cei trei, Lada, Radu şi Mehmed, crescând, învățând şi dezvoltându-se împreună. Relațiile dintre ei se complică, iar crize apar atunci când Mehmed află ca urmează să moşteneasca tronul Impreriului Otoman odată cu retragerea tatălui sau de pe tron. Lada ştie ce implică acest lucru, iar când viața prietenului său este pusă în pericol, ştie că ar face orice ca să îl protejeze, la fel cum ar face şi pentru fratele său.

„- Totuși fratele tău… Oamenii și-ar smulge inimile din piept pentru a crea un loc pentru el. Nu va fi niciodată nevoit să își murdărească mâinile. Huma își întinse mâinile alături de ale Ladei și zâmbi. Însă mâinile pătate de sânge sunt mâini care fac ce trebuie să fie făcut, spuse.”

Deciziie ei sunt tot timpul raționale, luate în cunoştință de cauză şi, deloc surprinzător, foarte folositoare. Desigur că, deşi îşi doreşte cu tot dinadinsul ca asta sa nu se întâmple, inima Ladei se face conştientă de cât de uşor devine influențată de prezența unui anumit moştenitor în jurul său.

Relația dintre Lada și Mehmed a fost un dans înflăcărat între doi vulturi. Îmi plac enorm toate tachinările lor, planurile ascunse pe care iscodesc şi cu câtă forță luptă ea luptă sa se țină departe de el, ceea ce îi aduce inevitabil mai aproape unul de celălalt.

Am rămas în ape învolburate la sfârşitul primului volum şi vă spun cu toată sinceritatea că este una dintre cele mai uimitoare cărți pe care am apucat să le citesc de când mă ştiu. Un mare rând de aplauze pentru scriitoare şi mii de mulțumiri editurii Leda care, la fel ca întotdeauna, face o treabă excelentă. I-am dat fără doar și poate 5 steluțe pe Goodreads și aștept volumul 2 cu sufletul la gură ♥

Anunțuri

Nemuritoarea Starling – Angela Corbett

Oare numai mie mi se întâmplă să răcesc în perioada de după ce trece frigul? Mi-am făcut o cană de ceai negru şi m-am învelit într-o pătură ca un burito, m-am aşezat în locul cel mai comod, în mijlocul patului, şi vreau să vă povestesc un pic despre ultima carte citită, aşa cum am promis pe contul meu de instagram (n-am întârziat, ha!). Lista mea de TBR creşte considerabil pe zi ce trece, cu cărţi pe care le am deja de luni de zile, aşa că încerc să prind din urmă, dar când m-a sunat curierul să mă anunţe că mi-a venit un alt colet n-am putut să mă abţin şi am sărit direct la lectură.

Nemuritoarea Starling este primul volum din trilogia Emblema Eternității apărută recent în colecția Leda Edge. Recunosc că am fost puţin surprinsă de faptul că au mai scos-o pentru că fusese anunţată de ceva ani, dar nu e nicio problemă, ne bucurăm de ce avem şi mulţumim frumos. Mai bine mai târziu decât niciodată, aşa-i?

Este evident faptul că o să încep prin a spune că ador coperta şi că rozul predominant este o plăcere estetică pentru ochii mei obosiţi de lucruri întunecate. De asemenea nu mă aşteptam să fie atât de groasă cartea, pentru că sunt aproape 350 de pagini şi din poze părea mult mai mică. Eh, astea-s detalii şi sunt sigură că vreţi de fapt să ştiţi cum mi s-a părut povestea.

Trebuie să mă credeţi, în timp ce citeam primul capitol, nu puteam să îmi scot din capul faptul că această carte îmi aduce aminte de începuturile mele în ale lecturii, de fantezia şi de nerăbdarea cu care scanam fiecare rând, de lupta contra răului, de intrigi, minciuni şi planuri ascunse şi mai ales de băieţii răi şi fetele puternice, lipsite de teamă, care se războiesc împreună până la capătul lumii pentru dragostea lor. M-a făcut foarte, foarte nostalgică, din pricina stilului autoarei şi a temei şi vă garantez că o să simţiţi la fel ca mine.

„De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.”

Intrigant sau ce?

Ce mi s-a părut puţin ciudat şi, recunosc, mi-a displăcut, legat de acţiunea cărţii, a fost faptul că atât Alex cât şi Emil apar din neant, la momente diferite, şi intră în poveste fără niciun avertisment. Pe deasupra, Evie începe să îi placă pe amândoi şi e constant la fel de confuză ca şi cititorul în legătură cu sentimentele ei legate de băieţi. E totuşi amuzant de privit şi imaginat cum cei doi se luptă precum doi cocoşei într-un ţarc pentru dragostea ei.

Lucrurile evoluează pe parcursul lecturii şi veţi descoperi tot câte o frântură din trecutul celor trei cât şi legăturile atât de importante dintre ei. Aici, iarăşi mi-a displăcut faptul că nu era o ordine (crono)logică a evenimentelor şi unele din ele mi-au părut trântite acolo de-a dreptul şi m-au derutat.

În ultimele, să zic, o sută de pagini, acţiunea a început să o ia la galop şi deşi până atunci am continuat să fiu reticentă şi am început să îmi pierd speranţa, it happened. The cliffhanger! Okay, nu pot să vă dau spoilere, dar s-a întâmplat o chestie pe cât de naşpa pe atât de mişto care a pus totul în mişcare.

Personal, din ce am citit şi înţeles, eu sunt #teamAlex pentru că mi se pare că Emil are ceva de ascuns constant şi nu am încredere în el. În plus, nu îmi place numele lui. Ah sunt aşa o superficială, nu mă urâţi. 😂 Îmi place tare mult de Evie, fiindcă e genul #badass, independentă, care, cum am spus, deşi e indecisă în anumite privinţe, nu se lasă vrăjită de vorbe şi judecă totul la rece. Părinţii ei sunt grozavi şi o lasă să conducă un Mustang, un ATV, merge în drumeţii de una singură şi nu se teme de nimic, nici când i se spune clar că e în pericol de moarte. Pentru că să fim serioşi, sunt şanse mari ca Alex să fie nebun, de ce l-ar crede pe cuvânt? Ei, trebuie să citiţi ca să aflaţi despre ce e vorba.

Şi acum verdictul – pentru că ăsta e cel mai important – cartea mi-a plăcut în proporţie de 70%. Sunt sigură că dacă aş fi citit-o acum 2-3 ani părerea mea ar fi fost cu totul diferită, i-aş fi dat 5/5 pe Goodreads şi aş fi ridicat-o în slăvi. Nu e o carte rea şi spre surprinderea mea pe final chiar nu am stat să mă mai uit la ceas sau să mai număr paginile fiindcă totul a mers ca uns. Sunt curioasă, vouă ce părere v-a lăsat?

Nota mea este 3,5/5 şi aştept cu nerăbdare volumul 2 pentru că trebuie să aflu pe cine alege Evie. Mulţumesc de asemena editurii Leda care mi-a trimis cartea, sunteți foarte drăguți cu mine! 😘

 Kisses, xo ❤