ugly-love-despre-fata-urata-a-iubirii_1_fullsize.jpg

 

Cineva acolo sus mi-e martor că iubesc tot ce am citit până acum de la Colleen Hoover. Chiar am plâns la Hopeless, iar Slam mi-a rupt inima în mii şi mii de bucățele, fără îndoială. ÎNSĂ (şi urăsc să spun asta) nu pot să mă laud că am aceeaşi apreciere şi faţă de ultima apariție a ei la noi, cartea Ugly Love. 

Tate Collins are preocuparea aceea de a fi personajul victimă într-o poveste şi de a încerca să creeze tiparul unei femei independente şi cu capul pe umeri. Mi-a plăcut în primele pagini de ea, pentru că îi trânteşte uşa in nas necunoscutului care stă beat în fața ei, iar ca bonus îi prinde şi mâna în ea. Se sperie şi reacționează cum ar face orice om normal când simte că e în pericol. Dar cam până aici cu distracția.

Cel care stă în fața uşii ei, este nimeni altul decât colegul de zbor al fratelui lui Tate, Miles Archer. Miles se bucură de portretizarea suprarealistă de bărbat bun la toate cu un secret întunecat, iar între cei doi se leagă imediat o conexiune electrizantă. Mi s-a cam rupt firul de aici şi recunosc am citit cu tot mai multă dezamăgire.

Tate îl lasă pe Miles să îi sfâşie inima deşi el este foarte clar în privința limitei dintre ei doi.

„Nu pune întrebări despre trecut; nu te aştepta la un viitor împreună.” 

Mi-am dat de atât de multe ori ochii peste cap că au început să mă doară. Nu am putut să înţeleg cum Tate, o fată aparent cu capul pe umeri, poate să accepte o astfel de situaţie ştiind că e practic inevitabil să nu se îndrăgostească de Miles. Ador numele lui, serios, şi au fost momente când mi-a părut teribil de rău pentru el, dar bărbatul ăsta dispare şi apare, fără să dea vreo explicaţie, de parcă n-ar avea o conştiinţă şi deşi ştie că o răneşte pe Tate chiar şi prin condiţiile impuse, nu se opreşte în niciun fel. Am încercat într-una să le caut şi să le găsesc scuze, dar… nah. Nup. Nada.

Avem parte de punctul de vedere al ambilor protagonişti: un capitol din prezent din perspectiva ei şi un capitol sub formă de poezie slam din partea lui, dar care are loc cu şase ani în urmă. Îmi place ideea cu perspective alternative, dar poezia slam, pentru mine cea care nu se pricepe (iar singura dată când am descoperit-o a fost în cealaltă carte a lui Hoover) a fost foarte obositoare. Părea că cineva a dat enter de câte ori a simţit nevoia în timp ce a aliniat un text la mijloc.

Greşesc?!

Poate că da, poate că nu.

Nu o să fiu ipocrită şi o să recunosc că într-o oarecare măsură mi-a plăcut cartea pentru că scriitoarea are un stil uşor şi natural de a-şi împărtăşi ideile, atractiv ca un magnet. Ca orice lucrare a ei se confruntă cu subiecte sensibile din trecutul personajelor şi te lasă tot timpul puţin pe gânduri.

A fost uşor de citit şi nici n-a fost plictisitoare (da, ştiu că am spus că mi-am dat ochii peste cap, dar a fost din cauza personajelor nu neapărat a acţiunii). Speram la mai mult, dar cartea asta nu a ajuns acolo unde trebuie. #sorrynotsorry

3/5 dar 10/10 pentru copertă ♥

20160917_16383720160917_163917

kisses, xo

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s