Suntem adolescenţi şi este normal să fim răniţi. Suntem oameni, este logic că vom fi răniţi. Ceea ce nu este normal este să ne lăsăm manipulaţi psihic şi fizic în numele iubirii de o persoană chiar dacă ne-a dat viaţă, ne-a schimbat la un momentdat viaţa în bine sau pur şi simplu e un străin. Respectul, pentru mine, este egal cu a fi om, este o chestie de decenţă.

Nimeni nu are dreptul să mă dirijeze după cum îi convine pentru simplul motiv că am dreptul să îl refuz. Refuz să îi las pe alţii să creadă că sunt o marionetă la voia întâmplării. Am dreptul (şi vreau să profit de el) de a îmi exprima nemulţumirea. Într-o lume în care legea pumnului rupe orice bariere, aleg să nu accept tratamente de acest fel. Aleg să mă ridic şi să lupt pentru că, dacă divinitatea m-a lăsat cu un scop, nu am să las nişte fiinţe efemere să mă târâie prin noroi şi ca să nu pot să îl îndeplinesc.

Vreau să schimb vieţi şi vreau să încep cu mine. Vreau să nu mai accept să fiu sub papucul nimănui pentru că mă respect prea mult pentru asta. Indiferent că e vorba de un bărbat, o femeie, o profesoară sau un câine. Nimeni, dar absolut nimeni n-o să mai aibă dreptul să mă desconsidere. Nici tu, dragă cititorule n-ar trebui să faci asta.

Abuzul nu e iubire. Ignoranţa nu e uitare. Rănile netratate nu se vindecă atât de uşor în timp. Totul lasă urme. 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s